În localitatea Ramna există un Cămin Cultural care are o sală de spectacole destul de mare. Aici se desfăşoară diferite activităţi cultural-artistice, cum ar fi: serbări şcolare, nunţi, spectacole de circ, manifestări politice. Căminul a fost reabilitat în ultima perioadă, introducându-se încălzire centrală, s-a zugrăvit şi s-au cumpărat scaune noi.

În domeniul vieţii culturale, Ramna a fost mai tot timpul printre satele fruntaşe.

Cel dintâi cor despre care se ştie a fost înfiinţat de către învăţătorul confesional Iovaşcu în anul 1860. Cu aceast cor bărbătesc pe patru voci se dădea răspunsul la liturghie, apoi mai târziu a organizat serbări culturale.

Corul ortodox a fost reorganizat pe la 1880 şi condus de învăţătorul Romul Ancuşa, sub denumirea de ,,Lyra’’.

Din acest cor bărbătesc, urmaşul lui Ancuşa, Dănilă Ilitescu , a făcut în 1892 , un  cor mixt cu 80 persoane. De acum corul a participat la diferite emulări şi câştigă numeroase diplome. Corul a fost susţinut cu multă dragoste de către preoţii Velceleanu şi Pincu.

Uniţii au înfiinţat un cor bărbătesc pe la anul 1885 , instruit de învăţătorul Nicolae Miclău, originar din sat, bun cunoscător al notelor. Corul a fost instruit apoi de ţăranul Aron Mihăescu . Din 1890 şi până în preajma celui de-al doilea război mondial, corul a fost condus de ţăranul Vasile Bălan. Corul devine mixt de 50 de persoane .

Pentru desfăşurarea activităţilor culturale , cele două confesiuni şi-au clădit câte o  casă culturală , uniţii în 1930 , ortodocşii în 1935.

După 1948 corul a fost instruit de învăţătorul Ioachim Dragoescu , originar din sat , iar mai apoi de Pascu Nicolae. Corul răspundea la liturghie , dar participa şi la spectacole organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi la deplasări în comunele învecinate.

Fanfara a avut o activatate deosebită începând din anul 1928 când conducerea acesteia a fost preluată de către Achim Adam. Acesta a avut compoziţii proprii, armonizări. A dăinuit până prin anul 1980.

Sportul

În comuna Ramna există o echipă de fotbal , AS Ramna, înscrisă în liga judeţeană de fotbal. Terenul de fotbal este în afara satului, în vernic.

Şcoala desfăşoară diferite jocuri sportive extraşcolare, iar echipa de fotbal a şcolii participă în fiecare an la Cupa 1 Iunie la Fotbal, desfăşurată la Măureni. În 2009 a obţinut locul 2.

Un alt sport  care se mai practică la noi este tenisul de masă. Există trei mese de ping -pong: una la Căminui Cultural, una la Sala de sport a şcolii şi una în Valeapai.

Din păcate comuna nu are o sală de sport adecvată şi altor sporturi, de aceea majoritatea tinerilor practică doar fotbalul şi tenisul de masă.

Last Updated ( Tuesday, 04 August 2009 11:06 )