În comuna Ramna există două confesiuni : ortodoxă şi penticostală şi trei biserici : Biserica din Vale(iniţial Greco-Catolică), Biserica din Deal(Ortodoxă) şi Casa de Rugăciune Penticostală.

Biserica Ortodoxă

Până în anul 1864, când Biserica Ortodoxă română iese de sub ierarhia sârbească, parohia Ramna aparţinea episcopiei din Vârşeţ, iar din acest an a trecut episcopia din Caransebeş, reînfiinţată, apoi la cea a Timişoarei în 1946 şi din nou la cea a Caransebeşului după 1989.

Biserica Ortodoxă a fost zidită in anul 1770, este clădită din piatră, bolta din cărămidă arsă şi acoperită cu tablă zincată (1880).Turnul a fost refăcut in 1902. În 1944 s-a renovat interiorul şi exteriorul.

În anul 1974 s-a refăcut pictura în frescă. În anii 2007-2008 prin grija Consiliului Local şi în special a primarului Mircea Ioan Nicolae s-au pus geamuri termopan, instalaţie de aer condiţionat, incălzire centrală, a fost zugrăvită în exterior şi i s-a refăcut chivotul. A fost sfinţită în anul 2008 de către episcopul Caransebeşului, Lucian .

În 1863, în afara de 10 familii, toţi ceilalţi credincioşi şi cu cei trei preoţi au trecut la cultul greco-catolic.Tânărul preot Ion Velceleanu, originar din Bocşa Montană a fost trimis la cerere, în Ramna în 1864, de către episcopul Vârşeţului să-i readucă pe credincioşi în sânul bisericii ortodoxe. După un an numărul credincioşilor ortodocşi a trecut de o mie.

După 1948 cultul greco-catolic a fost declarat în afara legii, iar Biserica din Vale trece în patrimoniul Bisericii Ortodoxe. Slujbele se ţin alternativ în cele două biserici.

În prezent,  preot paroh este Urzicaru Ovidiu. El păstoreşte un număr de ............. credincioşi. Hramul celor două biserici este de Paşte.

Biserica ortodoxă prăznuieşte astăzi pe :

 

Biserica Penticostală

Cultul Penticostal apare în comună începând cu anul .............. Treptat o parte din credincioşii ortodoşi trec la acest cult, astfel azi în comuna noastră se declară de religie penticostală un număr de ............... locuitori.

Biserica Penticostală este situată imediat după curba de intrare în sat. Spaţiul Bisericii este destul de mic pentru numărul de credincioşi. În ultima perioadă prin grija Consiliului Local şi a Primăriei s-au realizat o serie de investiţii aici, astfel: au fost montate ferestre termopan, a fost introdusă încălzire centrală.

 

 

 

Last Updated ( Sunday, 28 November 2010 11:26 )